„Ceea ce fotograful reproduce infinit, s-a întâmplat doar o dată. Fotograful repetă mecanic ceva ce nu se va mai putea întâmpla niciodată existențial.” -Roland Barthes Adesea, trecutul, prezentul și viitorul se întrepătrund atât de repede, încât, puține sunt clipele palpabile pe care mai reușim să le îndesăm într-un buzunar. Măiestria persoanelor creative, cele care surprind un moment ce va reda stări la infinit, este cea care ne aduce mai aproape de esențial, de noi. Există așadar, acele persoane care văd dincolo de aparentul banal și obișnuit, cele pentru care nimicul devine tot, chiar și pentru o clipă. Viața, ne dovedește…
Fără rezoluţii de Anul Nou
Dragă cititorule, Mai sunt 2 luni și rupem ultima filă din calendar… Se apropie Anul Nou. Va fi cu mult diferit faţă de cei trecuţi, se simte deja asta. Când totul în jur se schimbă în mod neaşteptat, uneori, singura certitudine este cea pe care o regăseşti în puterea propriului cuvânt şi a acţiunilor întreprinse de tine. Dacă și tu faci parte dintre cei care se trezesc la sfâșitul anului cu dorințe rămase doar în gând sau pe-o listă, poate că este timpul să schimbi ceva. Te-ai întrebat vreodată dacă nu cumva, obiceiurile avute, te apropie sau îndepărtează de realizarea rezoluţiilor puse…
Comunicarea-piatra de temelie interrelaţională
Traversez oraşul cu tramvaiul, iar în această perioadă de pandemie, primul aspect pe care îl observ, pe lângă măştile purtate cu respect pentru normele de siguranţă, este liniştea nemaiîntâlnită până acum. Lumea, nu mai vorbeşte. Nu se aud cuvinte, nu se aude sunetul lor, totul este o mare de linişte. Există însă, o contradicţie- liniştii persoanelor, se opune zgomotul făcut de toate ştirile şi platformele web. Multe sunt cuvintele care se aud, unele par neverosimile, altele ne întristează, iar puţine, sunt cele care ne mai fac să zâmbim-dar toate, sunt CUVINTE. Vorbirea, este construită din cuvinte, dar nu toate ne…