Amintiri din Cluj - Pe Canalul Morii, la supermarket

Drumurile mele prin piaţa mare încep, mai mereu, cu trecerea în revistă a esplanadei buticurilor aşezate peste Canalul Morii din dreptul Halei.

Cămăşi, încălţări şi genţi de la chineji, lighene şi butoaie de plastic, seconduri de maşini de spălat, haine, cândva nemţeşti .

În capăt, spre colțul străzii dinspre Bălcescu, ţăranii practicanți de agricultură de subzistență – cei cu morcovii și pătrunjeii strâmbi, roșii care nu lei ies sferici nici în vise, țelini doar cât pumnul unui copilaș de țâțe – treziți supranormativ la recensământul meselor, de nu-şi mai au locul în hală de comercianții mari cu patalama de mici producători…

Şi, printre buticuri, oseriştii.

Acei oserişti pentru care doi lei de intrare în oserul mare. cel de sâmbătă, este un efort.

Acei oameni care, dragă cititorule, nu au avut norocul sau talentul tău sau al meu, să aibă un salar, o pensie,

Acei oameni care, mereu au ceva de vândut : Un ştecher carbonizat, o oală ruginită, un încărcător de telefon – cu siguranţă defect -, un ceas de perete cu parasută de frânare defectă, o grămăjoară de cuie ruginite….

Printre ei, bătrâni sau bătrâne, cu vârste greu de ghicit, îmbrăcaţi peste media esplanadei, cu marfa frumos aranjată pe o faţă de masă, pe o revistă de modă demodată sau, pe un şerveţel curat..

Tacâmuri, cândva dar de nuntă, un ceas deşteptător, o brichetă pentru aragaz cu rezervă de piatră, o curea de pantaloni cu multe din găuri întinse, câteodată un ceas de mână sau, o pereche de ochelari cu etui cu tot.

Şi, încălţări .

Tenişi, sandale, pantorfi cui, ghete cu talpa subţire şi faţa box, cizme şi cizmuliţe, bocanci de lucru şi şosete groase cu triplu fir.

Mai vezi izmene, pantaloni vătuiţi, uneori o pufoaică de armată, kaki pe vremuri, scoasă din cine ştie ce ungher uitat de un secol, pulovere croşetate de mână, aproape la modă prin vechimea lor, paltoane cu guler de blană, uneori chiar de vulpe polară…

Mă opresc la o afacere în derulare.

Se vinde-cumpără o preche de cizmuliţe îmblănite, de toată frumuseţea, stare perfectă, ca noi, negre, date cu box la prima oră a dimineţii.

Strălucesc în soarele acestei zile senine de Ajun, cumplit de geroasă.

Mă uit la beneficiarul actului de comerţ ilicit de pe betonul canalului Morii.

Un rom mic. Un purdalău. Piranda de mumă-sa l-a adus la magazinul de sub cerul liber cu banii, probabil, destinaţi de capul familiei unei felii de matrafox, sau rachiu de bucate sau, poate, câtorva pachete de Carpaţi . Mă gândesc foarte serios că, poate chiar i-a furat de la morales.

L-o fi chiar buzunărit, cu un curaj nebun, doar să-i ia ăstuia mic ceva de pus în picioare.

Pentru că se pare, anu’ ăsta iarna nu-i ca altă dată, ian-fe-martie şi, trece greul şi gerul !

Marfa-i încălţată, tenişii, până acum purtaţi, alături, rupţi într-un hal, de şapte mâţe n-ar prinde un puiuţ de şoricel în ei !

– Aiii, mamooo, ce şukar bocanciuu ! Ai, ce şukar saniaaa !

Apare o vânzătoare de la un butic alăturat. Întinde pirandei un ghemotoc de ceva.

– Dă-i-le şi astea. Se mai încălzeşte !

O pereche de şosete. Poate nu-s de lână, dar, cu siguranţă fac bine unor picioare reci.

Vinete.

Degetele copilului, după culoare judecând, par mult sub limita de îngheţ !

Se lasă greu convins să-şi dea jos ghetele nou-noute incaltate direct pe piele, fara intermediere de fineturi,

Se teme . Îi văd ochii. Lacrimi.

– Şi, dacă cineva îi ia ghetele astea călduroase – cum în viaţa lui nu a mai avut – şi trebuie să se întoarcă acasă cu tenişii ăştia găsiţi astă-vară la tomberon ?

În viaţa asta, uneori, o palmă peste ceafă poate aduce şi un pic de spor la confort..

Prezenţa, însă, este obligatorie ! Se execută.

Şosete, apoi ghetele, iată adevarata faţă a noii ordini mondiale…

Lacrimi în ochi.

De frig ? De bucurie ?

De frica de mai marele bordeiului pentru banii aruncaţi fără rost ?

Poate-s lacrimile bucuriei pentru fraţii mai mici care, vor avea, şi ei, o vreme, cu ce ieşi până în fundul curţii ?

Buticuri în ger….decembrie…cândva @Tiberiu Matei