Isiolo, ultima frontieră
Isiolo e un orășel pitoresc, parcă desprins din filmele western. Doar parcă. Pentru noi, mereu a fost cumva “ultima frontieră”. În drumul către nordul sălbatic al Kenyei, este ultimul loc în care mai poți cumpăra ceva dacă cumva ai uitat. Este ultimul loc unde există bancă sau benzinărie. Sau un hotel decent. Sau curent electric. Sau o discotecă.
Și încep cu discoteca. Așa îi spuneam noi în 2006 când am trecut pentru prima oară prin Isiolo. Acum poate i-am spune club. Cert este că se numea Frontiers. Deși nu cunosc istoria denumirii, mereu mi s-a părut cel mai potrivit nume posibil. Era cel mai animat loc din Isiolo, asta după căderea serii. Spun era pentru că între timp s-a închis. Dar primii câțiva ani ai expedițiilor din Kenya l-am prins la apogeu. După ce parcam mașinile la hotel, făceam un duș și ne îndreptam către Frontiers la o bere Tusker rece.
Când ajungeam noi, eram printre primii clienți. Locul era destul de spațios, un ring de dans în mijloc, iar în jur, pe lângă pereți, mesele vechi de lemn. În spatele ringului de dans (de fapt o zonă plană, cu pardosea de pământ) era cușca DJ-ului. Da, cușca. Literalmente masa cu echipamentele evident depășite și chinezești înconjurate de un grilaj metalic. Muzica, tot evident, mereu la maxim. Frenezia începea când locul se umplea de tineri. Ringul de dans devenea neîncăpător, jocul de lumini amețitor. Priveam fascinat.
Îmi pare rău că locul s-a închis. Nu știu nici azi motivele. Părea să fie o afacere bună. În expediția din 2007 am petrecut în Isiolo nu una, ci două nopți. Împreună cu un doctorand din Cehia, Honza, am venit din Nairobi în Isiolo cu au autobuz local. Restul echipei a venit cu mașina închiriată din Nairobi. Și asta pentru că aveam prea multe bagaje și nu am vrut să ne înghesuim.
Călătoria cu autobuzul a fost o aventură greu de uitat. Înghesuială, căldură, muzică dată la maxim. Dar merită făcută o dată în viață. Am ajuns destul frânți în Isiolo, după un drum de vreo 10 ore cu autobuzul și evident ne-am instalat la o bere rece în Frontiers. Dar mașina cu restul echipei nu mai sosea. În final, când au prins semnal, am primit și vestea. Mașina s-a defectat undeva în Nanyuki. Întârzierile de o zi sau mai multe zile sunt la ordinea zilei în Kenya.
Astfel, fără voia noastră, m-am trezit cu Honza cu o zi liberă prin Isiolo. Fără mașină, fără bagaje dar liberi să facem ce vrem. Am hotărât să explorăm un pic împrejurimile pentru că în oraș efectiv nu prea ai ce face (cu excepția berilor reci de la Frontiers). Cum încă nu eram alcoolici la acea vreme, am mers să vizităm albia uscată a unui râu, un fel de canion. Albia era plină de bolovani și mărginită pe alocuri de niște stânci. La un moment, pe o astfel de stâncă își face auzită prezența un grup de babuini. Le încălcasem teritoriul. Probabil nu vin prea mulți oameni aici. Masculul dominant a început să se apropie de noi amenințător. Ne-am păstrat calmul, ne-am îndepărtat încet, și totul s-a terminat cu bine.
Foto: Dragoș Birtoiu
Va urma
……………
Acestea sunt primele gânduri ale autorului, Andrei Daniel Mihalca, din cartea pe care a început să o scrie despre Africa. Albumul cu fotografii de excepție este gata deja, e la tipar și așteptăm cu nerăbdare lansarea pe piață. Urmează cartea cu povești, aventuri și experiențe trăite în lumea fascinantă a Africii, carte din care ne va dezvălui puțin câte puțin și nouă, în exclusivitate, în următoarele episoade…..
Primele episoade din seria “Africa, un continent într-un album de fotografii” le puteți citi AICI: episodul I, episodul II, episodul III, episodul IV.
