„Ziua porţilor deschise” pe şantierul arheologic Ardeu – Cetăţuie
Început de septembrie, o zi frumoasă de toamnă, când soarele străluceşte fără a dogori, fără a te deranja cu acea căldură insuportabilă, ce te îndeamnă să tragi la o bere pe-o terasă.
E „Ziua porţilor deschise pe şantierul arheologic Ardeu – Cetăţuie” şi de mult timp îmi doresc să ajung acolo. Aşa că am pornit la drum.
Trec de Geoagiu şi continui drumul prin satele din vale. Peisajul e deosebit. Totul este încă verde, iar stâncile tâşnesc parcă din această mare de vegetaţie. Am eu o taină cu pietrele şi stâncile. Tare-mi plac. Şi îmi plac şi drumurile şerpuite, aşa ca acesta pe care conduc acum.
Pesemne, oamenii au învăţat de la şerpi cum să se deplaseze prin ţinutul deluros. O, da! Sunt şerpi pe-aici. Vipere. Sincer, nu-mi doresc să întâlnesc vreuna.
Mă mulţumesc cu câteva fotografii pe care le pot face de la marginea drumului.
Şi ar cam trebui să mă grăbesc spre Cetăţuie, e târziu deja şi risc să ajung la … porţile închise. Mă mai întorc eu altădată să admir peisajul.
Şi mai am ceva treabă pe la Almaş… o să vă povestesc şi despre asta, mai încolo.
Cetăţuia se află pe un deal, la intrarea în satul Ardeu. Las maşina la umbră, urc pe-o cărare prin desiş, marcată de benzi decolorate, rămase de la un concurs de cercetaşi din primăvară şi, după vreo zece minute, ajung pe platoul din vârful dealului. Fără incidente pe parcurs şi nici o viperă care să-mi spună bun-venit.
Platoul e micuţ. Seamănă mai mult cu o culme. Sunt stânci peste tot şi ierburi mărunte, crescute anemic din solul sărăcăcios.
E cam linişte pe-aici, chiar dacă-s „porţile deschise”.
Foarte bine, îmi zic, oricum nu-mi place aglomeraţia. Zăresc cinci siluete aplecate, ce scormonesc prin gropile săpate de arheologi.
Salut zâmbind. Şi ce văd? Primul cap ce se ridică la salutul meu e-un chip familiar: Cristi Roman, un amic din Hunedoara şi muzeograf la Castelul Corvinilor…nu-i doar un simplu muzeograf.
Dr. Cristian Constantin Roman este cercetător, istoric şi arheolog. A devenit doctor în istorie la vârsta de 32 de ani, fiind, la acel moment, cel mai tânăr doctor în istorie din ţară.
În prezent este muzeograf la Muzeul Castelul Corvinilor din Hunedoara, membru al Asociaţiei Pro Corvina şi al colectivului de cercetare de la situl Cetăţuia Ardeu, împreună cu dr. Iosif Vasile Ferencz.
Se bucură de vizita mea.
Facem turul sitului şi-mi arată ce-au descoperit, dar şi la ce mai sapă acum. Este vorba despre o clădire construită lângă stâncă. N-am văzut niciodată „pe viu” cum se sapă printre ruine.
Câtă muncă, ce migală! Stai aplecat, sapi cu o mistrie mică şi mături cu grijă pietrele. Tot pământul se adună în găleţi şi e apoi trecut prin sită, căutându-se cu răbdare orice obiect, cât de mic, ce ar putea avea importanţă pentru cercetare.
Se iau mostre de cărbuni, se adună toate resturile de lut ars, oase şi lipitură dintre ziduri. Sunt aşteptaţi topografii care să facă măsurătorile specifice, iar dr. Roman notează toate datele colectate pe parcursul cercetării.
„Profesorul”, cum e alintat de apropiaţi Cristi Roman, e însoţit de încă patru persoane, studenţi şi voluntari, prezenţi acum la sit. Ceilalţi sunt în tabără, au alte obligaţii cu oficialităţile din Deva şi din alte părţi care au luat parte de dimineaţă la manifestări prilejuite de „Ziua porţilor deschise”.
Nu-i uşor să te împarţi în mai multe locuri, dar o echipă de succes se remarcă şi prin mobilitatea de care dă dovadă atunci când situaţia o impune. Buna înţelegere, comunicarea şi respectul reciproc dintre membrii echipei de la Ardeu reprezintă unul dintre punctele forte ale acestui proiect.
Mai rămân câteva ore aici sus, până spre seară.
Am fost îndemnată să „trec la sită” alături de unul dintre voluntari, Victor, elev în clasa a XII-a.
Se lucrează în linişte, fără sporovăială inutilă. Unii sapă, umplu găleţile cu pământ, iar ceilalţi îl trec prin sită ca să găsească orice obiect ce ar putea fi important pentru cercetare.
Ating cu palmele pământul încărcat de istorie şi mă simt mică şi neştiutoare. Mă miră determinare şi răbdarea acestor oameni care trec prin sita mâinilor şi-a minţilor lor, istoria.
Se face frig şi cade seara. Plec şi eu curând, deşi aş mai fi stat. Dr. Ferencz a urcat între timp la sit şi-i cheamă pe băieţi la masă, cu vocea-i blândă.
Nu mai apuc să stau de vorbă şi cu dânsul…poate într-o altă zi.
…..
La câţiva kilometri distanţă de staţiunea balneoclimaterică Geoagiu Băi, pe partea stângă a DJ 705, în comuna Balşa, se află unul dintre monumentele mai puţin cunoscute din judeţul Hunedoara: cetatea dacică de la Ardeu.
La Ardeu s-au descoperit încă din anii ’70 urmele unei aşezări dacice.
Cetatea de la Ardeu, mai puţin cunoscută publicului larg, este de dimensiuni reduse în comparaţie cu renumitele cetăţi dacice din Munţii Orăştiei: Sarmizegetusa Regia, Costeşti-Cetăţuie, Costeşti-Blidaru sau Piatra Roşie.
Cele mai vechi urme de locuire aparţin purtătorilor culturii Coţofeni, însă ulterior, în epoca bronzului, şi prima epocă a fierului noi comunităţi umane s-au aşezat la poalele dealului şi pe unele dintre terase.
În prezent, la Ardeu se desfăşoară săpături arheologice. Participă cercetători din cadrul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Muzeului Castelul Corvinilor Hunedoara, Universităţii „1 decembrie 1918” Alba Iulia şi Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei Cluj Napoca, studenţi şi voluntari.
Primele săpături au fost efectuate în anii ’70, când s-au găsit urme de locuire, însă cercetările au avut o amploare redusă. Ulterior s-a constatat că este vorba despre o locuire intensă, datorată amplasării pe drumul ce făcea legătura între zonele Munţilor Apuseni recunoscute pentru resursele de metale preţioase şi zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei.
Situl arheologic cuprinde Dealul Cetăţuie, Dealul Judelui şi zonele joase situate la baza dealului, spre sud, până pe malul Văii Ardeului.
- Malta, insula de miere (IV) - 23 sept. 2019
- Malta, insula de miere (III) - 9 sept. 2019
- Malta, insula de miere (II) - 28 aug. 2019
Comments are closed.