Other web stories3 cafele pe zi scad riscurile unei morți premature

3 cafele pe zi scad riscurile unei morți premature

Trei cafele pe zi scad considerabil riscurile unei morți premature, mai exact cu 18 procente în cazul bărbaților și cu 8 procente în cazul femeilor. Aceste date sunt confirmate de către Organizația Mondială a Sănătății, după o cercetare de mai bine de 16 ani în care au fost implicate mai mult de jumătate de milion de subiecți.

Consumul de 3 sau chiar mai multe cafele zilnic, reduce riscul apariției unei morți premature, mai exact cu 18% în ceea ce îi privește pe domni și cu 8% în ceea ce le privește pe doamne… acest lucru este confirmat de către cel mai mare studiu realizat până la această dată. Studiul, realizat de către OMS în douăzeci dintre țările europene, încluzând România, a analizat efectele cafelei, bazându-se pe 520.000 de persoane în decursul a celor 16 ani de investigații. Rezultatele asociază consumul unei singure cești de cafea zilnic cu reducerea mortalității premature între 1% și 3%. Acest obicei diminuează mortalitatea din toate punctele de vedere, însă cu exactitate, s-a constatat reducerea bolilor precum cele cardiovasculare sau ale sistemului digestiv.

Zilnic, pe toată planeta, se beau 2.250 de milioane de cești de cafea. Ținând cont de faptul că în 1991, aceeași organizație OMS a clasificat cafeaua drept un drog pentru corpul uman, din cauza unui indice, destul de mic, care ducea înspre ipoteza conform căreia consumul de cafea conduce spre cancer la pancreas. Anul trecut, OMS a șters acele date făcând mai multe de 1.000 de studii în această direcție, conchizând că nu există probe pentru a crede acest lucru. Mai mult decât atât, s-a observat o reducere considerabilă a riscurilor de cancer la ficat și a colului uterin.

În prezent, noul studiu, finanțat de către Comisia Europeană, nu doar că este pro cafea ci aduce la cunoștința oamenilor informații despre beneficiile sale. Un alt studiu, realizat cu 185.000 de americani din mai multe etnii, tot pe o perioadă de 16 ani, ajunge la concluzii similare. Ambele studii au fost publicate în revista de specialitate ‘Annals of Internal Medicine’.

 

Mai Multe

More article